Infrastructura şi Marele Drum al Mătăsii: Marea şovăială care ne poate costa viitorul

Suntem într-o conjunctură cu care România nu s-a mai confruntat în istoria ei. Avem pus la dispoziţie un morman de bani din partea Uniunii Europene şi suntem incapabili să-l folosim, în timp ce cotizăm totuşi la bugetul UE. Suntem curtaţi şi de chinezi, care vor să-şi construiască pe aici o ramificaţie a Marelui Drum al Mătăsii, o iniţiativă de sute de miliarde de dolari care ar uni Europa de China la nivel de infrastructură (drumuri, căi feroviare, instalaţii portuare, fibră optică etc.), dar încă nu am definitivat planurile concrete – ce anume, cine, când şi cât va construi. Putem deveni în doar 10 ani de zile una dintre porţile principale de tranzit dintre Est şi Vest, dar parcă nu ne dăm încă seama de imensa oportunitate care ne este pusă în faţă.

Balcanii au devenit noua frontieră a investiţiilor chinezeşti. Să nu uităm că în luna decembrie a anului trecut, Ungaria, Serbia şi Macedonia au semnat un contract cu China, în urma căruia se va construi o rută care uneşte la nivel de căi ferate Budapesta de portul Pireu din Grecia, acolo unde gigantul chinezesc COSCO deţine în concesiune două terminale. Ruta va fi construită şi finanţată de companii chinezeşti. În acelaşi timp în care au investit miliarde de euro în toată Europa de Sud (din Portugalia până în Italia, care a atras grosul investiţiilor chinezeşti), la noi chinezii au intrat deocamdată doar timid:  au preluat deja controlul asupra unui terminal de cereale din Constanţa, examinează posibilitatea construirii unui tren de mare viteză care să traverseze într-un final ţara, iar acesta e doar începutul. Ei construiesc deja nave uriaşe de marfă care vor veni în porturile noastre, dar noi încă nu suntem în stare să ţinem ritmul.

Interesul chinezilor în România este în special în privinţa portului Constanţa şi a căilor ferate. Sursa foto

Unii îşi închipuie că dacă pierdem banii europeni (bani de la buget nu avem), vom reuşi cumva să profităm de banii chinezilor. Dar ca să ne aflăm pe traseul banilor şi mărfurilor care vor veni dinspre Orient spre Occident (şi viceversa), trebuie mai întâi de toate să ne facem treaba, atât cu europenii, cât şi cu chinezii. Altfel, europenii îşi retrag banii, iar chinezii pot trece foarte bine pe la bulgari, Varna poate depăşi Constanţa, iar ruta spre nord o poate lua foarte bine prin Ungaria, nu pe lângă Iaşi. Iar dezamăgirile şi frustrările celor care au investit deja aici vor fi din ce în ce mai mari.

Aceasta a fost impresia pe care mi-au lăsat-o oficialii Ford atunci când i-am întrebat despre modul în care se comportă statul român faţă de ei, iar declaraţiile lor le-am relatat pe deja pe larg, rezumate în exclamaţia „ar fi bine să facă Ford o autostradă?!”. Dar aceeaşi impresie mi-o lasă şi oficialii Dacia, precum şi toţi cei care au investit bani în ţara asta, de multe ori luând în calcul în planurile de afaceri promisiunile guvernamentale cu privire la infrastructură.

Încă ne mai farmecă viaducte devenite deja banale în Europa. Asta arată cât de înapoiată este încă infrastructura din România

Evident, toate aceste mari companii, la fel ca şi chinezii, au propriile lor interese. Autostrăzile, căile ferate şi fluviale de transport sunt doar o parte din planul de afaceri – le ajută să aibă costuri mai mici, să ajungă cu marfa mai rapid la destinaţie, dar mai ales să poată prevedea un flux constant de mărfuri, nu blocat la primul TIR care se pune de-a curmezişul pe un drum din cauza gropilor. Din păcate, deocamdată avem un stat incapabil să se alinieze marilor fluxuri comerciale ale secolului XXI, în care Constanţa poate juca un rol similar portului Pireu, iar România să devină un hub uriaş pentru logistică şi comerţ, fapt care ne-ar asigura nu doar o bunăstare economică, ci chiar şi securitatea militară.

Într-o lume care, în ciuda ciocnirilor dintre Est şi Vest, se globalizează cu o rapiditate formidabilă, bătutul pasului pe loc în stilul mioritic nu mai costă doar bani, ne costă chiar viitorul. Am pierdut nu mai puţin de doi ani şi jumătate sub ilustra baghetă a domnului ministru Şova, iar abia începutul acestui an a văzut organizarea de licitaţii pentru studii de fezabilitate cu privire la autostrăzi care ar fi trebuit să se afle deja în construcţie, Piteşti – Sibiu fiind una dintre ele. Da, e foarte bine că s-au finalizat 290 de kilometri de autostradă începuţi în urmă cu mai bine de patru ani, dar realitatea crudă e că s-a făcut foarte puţin în foarte mult timp. Polonezii au făcut în şapte ani 2.000 de kilometri de autostradă pe bani europeni, iar noi… noi încă desenăm hărţi, iar în următorii doi ani vom vedea în mod realist doar 150 de kilometri de autostradă, cu perspective şi mai proaste pentru 2017-2018.

Master Planul pentru transport, aflat încă în perioada retuşurilor. O idee bună, dar trenată foarte mult

Ce anume poate rupe acest cerc vicios? Ce anume poate face ca investitorii să nu mai pufnească a disperare (fapt care se traduce, simplu, prin locuri de muncă eliminate)? Simplu: aşa cum a ascultat, în ceasul al treisprezecelea, reacţia vehementă împotriva abuzurilor ANAF comise din cauza unei legi proaste, aşa să asculte guvernul şi ce au de spus investitorii mari şi medii, dar şi transportatorii, atunci când vine vorba de infrastructură. Nu mâine, nu poimâine, ci acum. Să discute direct cu ei şi să ia aminte că, dacă nu respectă regulile jocului, ne va amaneta viitorul într-un moment de oportunitate formidabilă pentru România.

Timp de 25 de ani, feedback-ul venit din partea antreprenorilor români a fost ignorat de guvernare după guvernare. Uneori, mai apărea un ministru care chema la el la birou reprezentanţii asociaţiilor din domeniul pe care-l gestiona. Extrem de rar s-a întâmplat ca vreun plan pus la cale de către aceştia să şi fie luat în seamă de acelaşi ministru, adus între timp la ordine de către mai-marii din partid, care au ştiut mereu să direcţioneze banii către interese electorale locale, iar nu către planuri regionale şi naţionale, aşa cum era cazul.

Aroganţa şi ignorarea criticilor şi ideilor venite dinspre societatea civilă, iată cel mai mare păcat de care s-au făcut vinovaţi atât Boc, cât şi Ponta, ca să nu mai amintesc de guvernele precedente. Pumnul politicianist pus în gura celor care arată găurile dintr-o strategie făcută pe genunchi nu a făcut ca acea strategie să devină, peste noapte, una bună. Faptul că deja a trecut un trimestru din 2015 şi că se va termina anul până când strategia pentru autostrăzi prezentată prima dată în 2013 să înceapă a şi fi executată ar trebui să le arate celor de la guvern că nu mai pot ignora la nesfârşit cererile celor care creează valoare în ţara asta. Pentru că ignorarea lor duce doar la pierdere de timp şi de bani.

Pentru a se ţine măcar parţial de promisiuni, Guvernul trebuie să se concentreze extrem de puternic pe conectarea autostrăzilor deja existente

Lunile următoare sunt esenţiale pentru a stabili dacă vom avea o autostradă care traversează ţara de la Vest la Est gata la finalul lui 2019, pe banii actualei execuţii bugetare europene. Aceasta ar activa puternic portul Constanţa, iar dacă statul va lua aminte la spusele oficialilor Ford şi va draga Dunărea astfel încât traficul fluvial să ajungă la cote profitabile, atunci vom avea două atuuri extrem de greu de trecut cu vederea în competiţia de a deveni poarta principală de intrare a mărfurilor dinspre Est spre Vest, cu toate beneficiile care decurg de aici.

Nu doar atât: dacă vom avea un drum expres care să lege Craiova de Piteşti şi care să scurteze foarte mult timpul de transport nu doar al celor de la Ford, ci şi al furnizorilor de piese auto şi de alte mărfuri din zona Olteniei, aceasta ar activa economic judeţe întregi. Vorbim despre 20-30.000 de locuri de muncă în plus! Ca să nu mai vorbesc despre centura Bucureştiului, care ar scurta cu circa o oră traficul dinspre Est spre Vest. Nu în cele din urmă, să avem măcar începute lucrările la o autostradă care leagă Moldova de Transilvania sau de Muntenia, pentru a nu mări decalajul dintre provinciile româneşti şi pentru a trage traficul dinspre Constanţa spre nord pe la noi prin ţară. Da, toate astea se pot face până în 2020, cu extensie spre 2022!

Dar numai şi numai dacă guvernul nu va pierde vremea în această primăvară şi început de vară. Mai sunt doar două săptămâni de vreme proastă, vor trece şi sărbătorile, e timpul să ne apucăm de treabă. Avem oare cu cine? Sau o vom mai ţine într-o mare şovăială, până când un alt mare investitor va mai da cu pumnul în masă?